Cunosc, imi place, ma implic, imi iese ;-)

Era vara lui 2002 cand la sfarsitul unui stagiu de practica in Bremen, Germania am primit propunerea - fantastica pentru mine in acel moment - sa devin partenerul firmei care am facut practica si impreuna sa infiintam o firma in Romania. Partenerul german se ocupa de optimizarea sistemelor de aer comprimat pentru marii producatori. Investitia in Romania era o dezvoltare logica a business-ului: marii producatori germani incepusera sa relocheze productia in est, fapt pentru care era interesant si pentru noi (deja ma simteam parte a conceptului) sa fim prezenti.

Inca nu mi-am dat seama cum s-a intamplat. Am ajuns acolo prin AIESEC, iar jobul meu a fost sa actualizez si extind site-ul firmei, inclusiv traduceri engleza si romana. Nu stiu daca s-a stiut (partenerul german) de la inceput faptul ca, vom deschide ceva in Sibiu sau totul a venit pe parcurs. Cert este ca am avut ocazia sa cunosc destul de bine tipul afacerii, conceptul - am participat la intalniri de vanzari (distractia), dar si partea de prestari servicii (munca).

Cand am fost intrebat (in penultima zi a sederii mele acolo) daca sunt de acord sa ne asociem, stiam deja destul de multe despre firma incat sa-mi pot crea propria imagine despre cum va functiona in Romania. Intr-un cuvant am fost prins - motivat, atras (eram asociat) - am inceput sa vad totul prin prisma propriei afaceri. Sentimentul era inaltator - aveam posibilitatea sa creez ceva, sa dezvolt, sa ajut tara asta sa-si reduca consumul de energie electrica (parte a serviciile oferite prin intermediul firmei). Nu am stiut in ce ma bag, insa sunt recunoscator pentru opotunitatea primita.

Personal, vanzari, finante, executie (impreuna cu alti doi colegi) - am luat parte la toate. A fost greu, insa fantastic de frumos. Chiar si o saptamana de kkt, se transforma intr-una excelenta, daca primeai un raspuns favorabil vineri dupa 16:00. Ne bucuram de fiecare pas pe care firma il facea, primul contract, primul calculator, prima recomandare, primul succes ;-) Ulterior am aflat ca multa lume nu spera ca vom putea ajunge departe.

Debordam de entuziasm (cred ca l-am prins si pe Virgil putin in acest vartej) si astfel am reusit sa trecem peste multe greutati. Amintindu-mi de acele vremuri, ma gandesc cat de usor este odata ce ai reusit sa-ti motivezi oamenii/colegii (atata timp cat fac ceea ce le place) - cunostintele de resurse umane au fist nule pentru mine, insa ma raportez la cum m-am simtit eu atunci. Sa le dai impresia sau chiar sa-i legi de afacerea din care fac parte; toata lumea va trage mai bine la "caruta". Multi se bazeaza pe auto-motivatia fiecaruia, fara sa faca prea mult. Insa unul cu auto-motivare puternica va si pleca in scurt timp. Doar este capabil de automotivare... nu-i asa?

PS: Aici trebuie sa le fiu recunoscator parintilor, care din punct de vedere financiar au facut tot posibilul sa ma ajute. A fost o perioada nebuna; nebun de frumoasa, in care am invatat ce inseamna sa fi motivat si sa te poti decide.